La Viena a avut loc pe 19 septembrie Josefstädter Straßenfest – sărbătoarea cartierului Iosefin, organizată de Primăria Cartierului Josefstädt din Viena.

Întrucât și Timișoara are un cartier Iosefin am fost invitați să participăm și noi la eveniment: alături de Societatea Austro-Română din Viena (www.austrom.at).

Cum? La ora 15 a avut loc »Die Große Josephinische Tafel«: la această masă au fost invitate persoanele care purtau numele de Josef, Joseffa, Josephine etc. Aceștia (dar nu numai ei – și alți trecători curioși) au fost serviți cu sarmale românești și au băut vinuri românești! Tuturor le-am povestit că și la Timișoara există un cartier Iosefin și că acesta este motivul pentru care îi cinstim cu o mâncare tradițională românească!

Cele 200 de sarmale au fost sponsorizate de Societatea Austro-Română și au fost realizate de Asociația Culturală Kabaitan (Timea & Diana Laslavic).

Vinul a fost asigurat printr-o sponsorizare de la Crama Liliac (Batoș/Lechința, jud. Mureș).

Pe masă s-au mai regăsit și pâine de la Brutăria Joseph, precum și bere Null Komma Josef.

Mulțumiri pentru cooperarea în realizarea sarmalelor: Diana Laslavic, Zoly Bujdoso, Zeno Korfanta.
www.austrom.at
www.liliac.com

Add comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.